Wednesday, March 30, 2016

Thai. Muay Thai

Ca sa-l parafrazez pe Bond. James Bond. 

Muay thai, adica boxul thailandez a cunoscut o popularitate fara precedent in ultimii ani. Odata cu ascensiunea artelor martiale mixte, boxul thailandez s-a impus ca disciplina cea mai eficienta in lupta cu lovituri, cand oponentii stau in picioare ("stand up fighting", in engleza; lupta mai poate fi dusa si la sol, unde sunt alte discipline implicate). Prin urmare tot mai multi luptatori, sau macar aspiranti la acest statut, din toata lumea au decis sa studieze acest sport chiar la el acasa, in Thailanda. 

Povestea lui incepe in urma cu aproape 100 de ani. In Thailanda acelor vremuri, ca de altfel in toata Asia, sistemele de lupta corp la corp, asa numitele arte martiale, erau inca folosite in scopul lor primar, cel de autoaparare, nu ca sporturi. Problema aici era ca soldatii thailandezi abuzau de ele in tot felul de intreceri, punandu-si in pericol integritatea fizica si, prin urmare, capacitatea de a-si face munca de soldat. Asa ca imparatul a declarat aceste lupte ilegale, si in schimb le-a dat soldatilor si nu numai lor posibilitatea de a se lupta intr-un mod organizat dupa modelul boxului occidental: le-a dat manusi, un ring, arbitru si timp limita in care sa se desfasoare lupta. De aici si numele de box tailandez. Faptul ca el a devenit un sport este motivul pentru care s-a pastrat pana in zilele noastre. Altfel ar fi disparut, cum s-a intamplat cu alte stiluri de arte martiale. Stilul vechi de lupta din Thailanda era muay boran, dar mai erau si altele

Diferenta intre muay thai si boxul european este ca in cel de-al doilea poti lovi doar cu pumnii, in timp de in cel tailandez ai pumni, coate, tibii si genunchi. In total 8 puncte de atac. De aceea boxului tailandez i se mai spune "arta celor 8 membre" (The Art of 8 Limbs). O alta diferenta ar fi ca in boxul european cand nu mai poti sa lovesti, sau vrei un moment de respiro, iti iei adversarul in brate. Arbitrul intervine, va desparte si apoi puteti continua lupta. Insa tu ti-ai facut treaba, ai luat o mica pauza. In muay thai loviturile in aceasta imbratisare, ce se numeste "clinch", sunt permise. Asa ca singurele optiuni de a lua o pauza sunt sa fii facut knock out, sa iti faci adversarul knock out sau sa se termine repriza. Altfel nu ai unde sa te ascunzi. 

Ei bine tot acest interes pentru muay thai a dus, dupa cum aveam sa aflu, la dezvoltarea unei intregi activitati turistice in jurul lui. Astfel exista o multitudine de sali noi aparute ce se ocupa in principal cu turistii straini ("farang", in tailandeza). Traditional, salile de muay thai traiesc de pe urma luptatorilor pe care ii antreneaza. Luptatorii nu platesc pentru antrenamente si nici cazare, pentru ca de multe ori salile au camere amenajate pentru ei, insa dupa fiecare lupta din solda lor clubul isi opreste partea. Insa acesti straini au, in general, mai multi bani decat thailandezii, asa ca poti sa le ceri o taxa pentru antrenament, fara sa ii obligi sa lupte in meciuri oficiale. E o afacere rentabila. 

"It's impossible not to admire Sheridan's bravery
and tenacity- he's done more wild things in
10 years than the average man would do
in a hundred lifetimes."

"There is something in a man that demands
to know what he can handle, and what he
can't or won't. Sam Sheridan goes out to find
out- and he takes everyone with him."

"After reading A Fighter's Heart you'll
be sweating like you were there with
 Sam; you might even have blood trickling
 out of your nose."
In randurile acestor entuziasti/curiosi despre muay thai m-am incadrat si eu. Am fost inspirat de cartea lui Sam Sheridan, A Fighter's Heart: One man's journey through the world of fighting. Inca este una din cartile mele preferate. Sam Sheridan este un absolvent al Universtitatii Harvard care a ales sa abandoneze domeniul pe care l-a studiat si sa-si urmeze o pasiune mai veche: lupta. Cartea este scrisa in decursul a de 7-8 ani si il urmareste pe Sam cum calatoreste in jurul lumii studiind diferite stiluri de arte martiale. Astfel incepe sa se antreneze la inceputul anilor 2000 muay thai in Fairtex Gym, Bangkok, apoi jiu jitsu in Brazilia. Box cu Andre Ward si Virgil Hunter in California, MMA cu Pat Miletich in Iowa si multe altele. Pe coperta dramatica a cartii este chiar Sam Sheridan in primul, si ultimul, sau meci de MMA. Am fost foarte intrigat de ce un om cu o asemenea educatie, care avea atatea optiuni, a decis sa se dedice artelor martiale. El si-a gasit un scop in viata. Eu inca il mai caut. 

Despre aventurile lui in Tailanda National Geographic a facut filmul documentar A Fighting Chance (narat de Jason Statham), unul din primele despre muay thai, cum atunci el era un deschizator de drumuri. Era singurul strain care se antrena la una din cele mai mari sali din Bangkok, fiind privit cu neincredere si neintelegere de toti luptatorii tailandezi ("De ce s-ar apuca cineva de bunavoie de acest sport atat de greu si atat de periculos?"). Cat de diferite erau lucrurile 5 ani mai tarziu, deci spre sfarsitul anilor 2000. Cand a revenit in Bangkok, Sam observa nu numai ca era plin de straini care se antrenau aici, insa administratorul construise si o sauna si un jacuzzi imens in incinta ca sa ii atraga. Farang aveau bani. "If it makes money, it makes sense", cum zice 50 Cent. 

Si cat de diferit este acum, cand cel mai mare club de muay thai din Thailanda este unul in care niciun luptator nu este thailandez. Clubul se ocupa doar de straini. Este clubul pe care l-am vizitat si eu. 

Insa despre asta, in postarea viitoare...

2 comments: